Revoluţia

Au trecut 20 de ani de la începutul Revoluţiei din ’89. Mulţi dintre tinerii, care s-au născut în preajma sau după revoluţie, nu ştiu mai nimic despre aceasta, şi aşa cum se gândesc la Unirea din timpul lui Cuza, tot aşa percep ei şi grandioasa REVOLUŢIE. Practic şi pentru mine a cam fost la fel sau mă rog aproape la fel. Aveam 6 ani şi eram în clasa I când s-au întamplat evenimentele din decembrie ‘89. Eram mic. Fusesem şoim al patriei şi urma să devin pioner sau invers, sincer nu mai ştiu care era ordinea, dar nu asta este important.

Ştiu că atunci când a izbugnit cu adevarat revoluţia eram acasă, împreună cu mama mea şi ascultam la radio cum teroriştii vin să „cucerească” ţara, să o cotropească, şi se trage… se trage cu adevărat. La vremea respectivă erau câţiva răniţi, de ordinul zecilor şi ocazional morţi.

Îmi era frică pentru tatăl meu care lucra în combinatul de la Brazi un centru de importanţă strategică cred eu, pentru fratele şi cumnatul meu care împinşi de o „datorie” nebună de patrioţi luaseră drumul Bucureştiului, îmi era frică pentru siguranţa mea şi a mamei mele. Aveam o minte de copil, nu ştiam absolut nimic. Poate încă o mai am.

Acum, când stau şi citesc, la rece, articole referitoare la revoluţie şi mă înspâimânt pur şi simplu. Practic răniţii s-au transformat din „câţiva” în mai mulţi, şi morţii au apărut ca prin minune de la „ocazional” la ordinul sutelor poate chiar miilor.

La aproape 20 de ani de la eveniment, cei mai în vârstă dintre noi, printre care se numără şi mama mea, spun „Întradevăr erau vremuri grele şi atunci, dar trăiam mult mai bine! Aveam de toate.” Stau acum şi sincer mă întreb ce anume aveam înainte şi nu avem acum, şi practic, singurul lucru la care mă gândesc şi care îmi vine în minte, este mâncarea. Şi cum românului totul îi trece prin stomac… mâncarea este cel mai plauzibil lucru.

Bun, dar acum avem mâncare să ne-o punem în cap dacă vrem, ar fi un răspuns logic din partea cuiva care are capul „pe umeri”. Şi probabil că i s-ar răspunde că da avem de toate, dar nu mai sunt bani cu care să cumperi tot ceea ce doreşti. Şi rămâi mască. Pe acele vremuri erau bani, nu prea exista şomaj rezultă că se traia bine. Nu exista citez „depravarea” de care dă dovadă tineretul în ziua de azi.

Existau enorm de multe lipsuri. Pentru că altfel nu ar mai fi fost revoluţie sau lovitură de stat. Revoluţie poate a fost, dar în mod cert eu unul cred cu tărie că a fost şi o lovitură de stat pusă la cale de prea mulţi şacali avizi de putere care nu mai puteau „evolua” datorită familiei Ceausescu, şi care acum sunt la putere, obţinând exact ceea ce au vrut de la bun început.

Păcat că au obţinut aceste lucruri pe spatele unor oameni care s-au sacrificat pentru noi toţi şi pentru ca cei care sunt la putere sau au fost la putere în aceşti 20 de ani, să se poată ridica. Sunt multe mame care se întreabă şi acum de ce tocmai copii lor. Este oare corect? Nu cred!

După revoluţie am observat la şcoală dispariţia tabloului cu Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un alt tablou ce simboliza emblema României. Brusc nu mai cântam la prima oră „Trei culori cunosc pe lume…” ci ziceam doar Bună ziua! Aveam televizor, de fapt aveam program la televizor mai mult decât cele 2 ore de program care îl arăta pe Ceauşescu.

Singurul lucru tragic şi important după mine este dispariţia celor care au făcut posibilă această revoluţie şi mai putin important este ceea ce a urmat după aceea. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toţi aceşti martiri ai neamului.

Revoluţia Youtube