Publicat de: FlorinP. | Martie 18, 2017

Roșu spre alb!


Anul 2017 a adus în viața noastră câteva schimbări deloc neglijabile. Dacă în plan profesional am reușit, în principal datorită mie, să rămân în proiect pe Cygnus, proiectul care până acum a fost cel mai bun din cariera mea de inginer, schimbări au început să apară pe plan personal. În primul rând am ales să mă despart de unul din lucrurile pentru care am muncit din greu timp, de 6 ani până acum. Apartamentul roșu. Îmi este destul de greu să fac asta, pentru că am renunțat la foarte multe chestii pentru acest apartament, dar trebuie să mergem înainte deoarece schimbările uneori sunt binevenite. În plus de asta ne trebuie un apartament mai mare…

Am investit destul de mult suflet în acel apartament, mai ales că acesta a fost prima mea casă pe care am „ridicat-o” de la zero, dacă mă pot exprima așa! Deși apartamentul, atunci când l-am cumpărat, avea aproape de toate, am mai investit ceva bani în el și l-am făcut să arate și mai bine decât în momentul în care l-am cumpărat! Până acum cei care au venit să-l vadă la vânzare au fost plăcut încântați de el, și nu mă îndoiesc că nu îl voi vinde. Mi-ar fi plăcut totuși să nu o fac, dar apartamentul pe care l-am găsit în locul acestuia, face toți banii, așa că nu prea am de ales, și trebuie să-l vând. Acum să vedem și dacă îmi voi scoate banii pe care i-am cerut! L-am lăsat puțin mai jos ca și preț deoarece vreau să îl dau cât mai repede, ca să-l iau pe celălalt! În mod normal prețul apartamentului ar fi ceva mai mare, dar totuși oamenii vor să scoată un preț și mai bun, că nu îi place gresia, că nu îi place aia… bla bla bla!

Multora poate li s-a părut, sau li se pare, un preț mare, comparativ cu piața, dar la fel cum oamenii vor să ia un lucru bun la un preț cât mai mic, la fel și eu știu ce marfă am și nu prea aș vrea să las la preț mai mult decât am făcut-o. Totul depinde de cât de interesat e cel care vrea să cumpere apartamentul. Mai las și eu de la mine, mai pune și el de la el și așa ne putem înțelege, practic acesta este rostul negocierii. Am avut un cuplu care atunci când a văzut apartamentul mi-au declarat franc la unison că apartamentul meu este la un alt nivel față de ceea ce au văzut până atunci, nici nu se compară! Cam toți au afirmat asta, dar pe aceștia îi țin minte deoarece au fost singurii dintre cei care au venit să vizualizeze apartamentul, pe care i-am întâmpinat eu și mi-au rămas la suflet, ceilalți au văzut apartamentul cu soția mea!

Apartamentul celalălalt, să îl numim simplu apartamentul alb, este un apartament cu 4 camere, transformat în 3 camere, situat în zona giratoriului de la Caraiman, la etajul 6/9. Deși apartamentul era la vânzare de destul de mult timp, din motive personale vânzătorul nu a dorit să îl mai vândă, după cum mi-a spus ulterior. Un timp nu l-am mai văzut la vânzare așa că am presupus că a fost vândut și mare mi-a fost mirarea atunci când l-am revăzut la vânzare. Aveam în vedere câteva apartamente pentru vizualizare, dar acesta era în inima mea. Prețul totuși nu era unul de neglijat așa că deși era primul în inima mea, acesta a fost ultimul apartament din anunțurile pe care le avem în vedere, la care am sunat. Ajung la el… și parcă mi-era puțin jenă să sun! Până la urmă sun:

– Bună ziua, vă sun în legătură cu apartamentul pe care l-ați postat pe OLX! Anunțul mai este valabil?
–  Nu pot să cred! se aude o voce mirată de partea cealaltă a telefonului
– ?!??!? Am ramas puțin blocat! Îmi trecea prin gând că omului i se făcuse o farsă și cineva pusese un anunț cu numărul lui și primise o grămadă de telefoane!
– Nu știi cu cine vorbești nu?!?!? Nu îmi vine să cred! Care ar fi fost șansele?
– Din păcate nu! spun eu uitându-ma la telefon în speranța că voi vedea și numele celui cu care vorbesc!
– Sunt Dan… cel de la care ai cumpărat primul apartament… Nu ești Florin?
– Ba da! am spus eu spășit.

Mi-a spus cine este și vă dați seama că ne-a bufnit râsul instant pe „amân-patru” deoarece și nevestele se aflau lângă noi. Era același vânzător de la care am cumpărat și apartamentul roșu. Care ar fi fost șansele să se întâmple așa? Vă spune eu că aproape nule! Și ne-a făcut o invitație să vedem apartamentul pe care am acceptat-o, fără nici o obligație. Eu schimbasem de curând telefonul și deși pe vechiul telefon aveam numărul lui, pe noul telefon nu l-am mai trecut! Apartamentul arăta super din poze, dar pot afirma că pozele pe care le-a făcut nu reflecta, în totalitate, cât de bine putea să arate apartamentul lui. Să fiu sincer dacă aș fi avut banii toți pe care i-a cerut, toți i-aș fi dat fără să mă uit. Totuși mă încadram la o anumită sumă și nu puteam să dau mai mult. I-am comunicat acest lucru și omul a fost de acord. A zis că în suma pe care ne-a lăsat-o acceptând practic în această contraoferta își va lua anumite chestii din apartament. I-am spus să nu ia nici o decizie până când nu mă întorc din tură și atunci ne vom întâlni iar și îi vom comunica decizia finală dacă îl luam sau nu. Mai în glumă mai în serios mi-a spus că peste 7 ani mă sună să îmi propună o nouă îmbunătățire, să facem o nouă tranzacție!

Am făcut niște calcule, m-am consultat cu nevasta și ne-a dat pe plus… așa că ne-am hotărât și după ce m-am întors din tura respectivă, am fost la el acasă din nou și am bătut palma. Acum nu îmi mai rămâne decât să îmi vând apartamentul actual, deoarece așa ne-a fost înțelegerea!

Abia aștept să ne mutăm în apartamentul alb!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: