Postat de: FlorinP. | Iulie 3, 2016

Licența


După cum spuneam în episodul anterior, cu chiu cu vai am reușit să intru în licență. Proiectul meu era un traductor de nivel și era reprezentat sub forma un acvariu care era împărțit în două cămăruțe. O plăcuță electrică cu două comutatoare comandau două pompițe de parbriz pentru a muta apa din acvariu dintr-o cămăruță în cealaltă. La început turnam cu cana apă dintr-o cămăruță în cealaltă, și ca să pară mai mișto… am decis că acest proces trebuie cumva automatizat, că doar eram la Automatizări, și așa mi-a venit ideea cu pompițele de parbriz. Ca senzor de numărare am ales un optocuplor de mouse, care era întrerupt de gradația unei linii, ce era lipită pe un băț de plastic din acela la care atașezi baloanele. Ca flotor am ales o minge de ping-pong ce era conectată (n.r. lipită) pe bățul acela de plastic de la baloane. Pentru a opri vibrațiile date de apa scuipată de pompiță am limitat mișcarea „flotorului” construind o cămăruță specială care permitea mingii de ping-pong să urce doar asemeni unui lift. Informația preluată de la optocuplor era trimisă printr-un cablu serial la calculator și cu ajutorul unui program număra (incrementa sau decrementa) de fiecare dată când gradația întrerupea bariera infraroșu a optocuplorului.

Examenul de licență, consta într-un subiect oral, precum și prezentarea proiectului propiu-zis. Examenul oral consta în a răspunde la două întrebări selectate de către tine de pe un calculator prin apăsarea tastei space, cu ajutorul unui progrămel, care învârtea întrebările pană când era întrerupt de apăsarea tastei. Pentru cine cunoaște programare este un random de 100. Pentru aceste întrebări am învățat o zi întreagă de la ora 6 dimineața până la ora 17. Am reușit să învăț vreo 87 de întrebări din setul de 100 de întrebări, care au fost date de către profesori înainte de examenul de licență.

Înainte de licență am plecat să mă întâlnesc cu soția mea. Când m-am întors m-a prins o teribilă furtună în Barieră (n.r. cartier din orașul Ploiești numit Bariera București) și unul din geamurile de la un balcon a fost pur si simplu aruncat. A căzut și s-a spart chiar în fața mea la vreo 5 metri în timp ce eu alergam prin ploaie pentru a ajunge cât mai repede acasă. Primul lucru care mi-a trecut prin cap văzând geamul spărgându-se înaintea mea a fost că am învățat atât de mult pentru această licență și era cât p’aci să nu mai apuc să intru în licență dacă eram cu 5 metri mai în față. Nu m-am gândit niciodată că aș fi putut muri acolo, sau să fiu în viață și mutilat pe viață!

Am ajuns la facultate și îmi făceam ultimile pregătiri. Am descoperit că datorită luminii, optocuplorul (senzorul folosit pentru a număra) nu mai citea foarte bine. A trebuit să încropesc un fel de acoperiș din hârtie pentru a bloca lumina să bată direct în senzor. Odată ce am făcut acest lucru, senzorul citea aproape perfect. Piesă! Eram pregătit pentru examenul final.

Îmi aduc aminte că înainte să susțin licența, profesorul Cristian Bucur, prietenul meu din anul II, cu care am avut materia de Dispozitive si Circuite Electrice a ieșit, enervat fiind, dintr-una din sala unde una din colegile mele, susținea examenul de licență. Vine în sala unde eram eu… și îmi începe să poarte o discuție cu mine. Într-un final îmi spune:

  • Ia zi tinere, ce ai făcut tu acolo la licență?
  • Păi domn profesor, am făcut un traductor de nivel.
  • Si mai mult spre ce materie te-ai bagat?
  • Păi spre a dumneavoastră.
  • Și te simți bazat?
  • Dacă mă întrebați dumneavoastră nu prea.
  • .. vezi că doar Moise dintre ăștia care sunt în comisie mai le are pe materia mea. Dacă te întreabă ceva să nu taci ca prostul și să spui ceva. În rest ce să îți zic: Baftă! Și știi că mi-a plăcut de tine când am făcut DCE-ul. Să știi că examenul îl luasei din prima, dar mi-a plăcut de tine și de aceea te-am chinuit atât! Multă bafta încă odată și să ne vedem cu bine!

Și a plecat! Au terminat cu colega mea și eu eram ultimul care avea să intre în examen până în masa de prânz. Așa că ori erau prea plictisiți și mă lăsau în pace, ori erau prea nervoși și nu prea era bine pentru mine. Totuși am avut și puțin noroc! Domnul Bucur a venit pe la sfârșit, iar întrebări mi-au fost puse doar de către Moise, respectiv Baxter care dorea să se bage în seamă. Dintre cei care au asistat în comisie au mai fost prezenți domnul Cârtoaje și domnul Paraschiv. Puțin emoționat am început să turui. Domnul Paraschiv se uită la mine, și plictisit mă întreabă… „auzi nu ai și ceva practic că suntem plictisiți de vorbe… să vorbim pe ceva concret”?

Le-am arătat acvariul meu. Uimiți se uitau la mine și așteptau să încep. Eu emoționat și mai tare parcă așteptam pe cineva să îmi dea OK-ul ca să pot să încep. Acesta a venit discret de la doamna Bucur, conducătoarea mea de proiect care mă văzuse și ghicise că asta aștept.

Am apăsat comutatorul ce era legat la plăcuța care comanda pompițele ce transporta apa dintr-o parte în alta a acvariului. Programul a început să numere în sus (să incrementeze), pe măsură ce apa unde se afla mingea de ping-pong umplea cămăruța cealaltă, iar profesorii uluiți parcă de zgomotul pe care îl făceau pompițele au venit de pe partea cealaltă a mesei imediat să studieze ciudățenia care făcea zgomot aproape infernal în comparație cu clipele de liniște de dinainte. Am oprit comutatorul 1 și am pornit comutatorul al II-lea, ca rezultat programul a început să decrementeze deoarece cealaltă pompă a început să își facă treaba, și anume să scoată apa din cămăruța unde se afla flotorul și să o mute în bazinul celalalt al acvariului. Cred că îi mulțumisem pe profesorii mei deoarece pe fața lor fiecare părea mulțumit.

Primul care m-a întrebat ceva a fost Moise.

  • Ce ați folosit pentru a trece apa dintr-o cameră în alta?
  • Păi… niște pompițe de parbriz de Dacia.
  • Și când au costat? Părea interesat de parcă conducea Logan.
  • Păi, 30 de lei ambele pompițe. Să fiu sincer acum cu voi cititorii, nu îmi mai aduc aminte dacă au costat 30 de lei amândouă sau 30 de lei numai una.
  • Ia uite câte lucruri noi înveți de la studenți.

Următorul care mi-a pus o întrebare a fost Baxter (n.r. Stelian Dumitrescu).

  • Domnul student poate această aplicație a dumneavoastră să fie folosită cu succes în aplicațiile industriale?
  • Bineînțeles domnule profesor!
  • În ce fel aplicații poate fi folosite? Dați un exemplu
  • Păi avem un tanc și vrem să îi măsurăm nivelul, putem folosi la fel de bine sistemul meu ca și oricare sistem de măsurare.

Nu prea a fost mulțumit … dar am trecut și de această întrebare. După Baxter nimeni nu a dorit să mai mă întrebe absolut nimic așa că am trecut la examenul oral. Acolo am picat ca să zic pe subiect.Una dintre întrebările pe care le-am avut a fost destul de simplă și am răspuns destul de repede și de concis, iar la una deși nu știam 100% răspunsul, am zis totuși acolo ceva astfel încât lumea să fie mulțumită.

Am terminat facultatea cu nota 8.12. Mai mult ca sigur că dacă eram motivat totuși de bursă, aș fi terminat cu o notă mult mai mare, dar în anul IV, respectiv V nu prea mi-am mai dat așa de mult interesul pentru scoală. La un moment dat chiar am vrut să mă las de facultate, iar motivația de a învăța parcă nu era chiar așa de mare. Vroiam doar să termin și să îmi iau examenul. La final toți ne spuneam salutare domnul inginer, cu respect domnul inginer și drumul nostru în viață abia începuse.

Toate cele bune și v-am pupat!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: