Postat de: FlorinP. | Septembrie 17, 2014

30 de lucruri care îmi plac – Episodul III


Inspirat dintr-un post al unui blog pe care l-am descoperit de curând, am hotărât să scriu un articol, cât de cât și despre mine, care să mă caracterizeze în primul rând. Deoarece am primit și câteva critici că nu scriu mai nimic despre mine și deoarece am văzut la majoritatea celor care dețin un blog că au un astfel de articol care se referă la „caracterizarea” respectivului, am ales să intru și eu în rândul lumii și să scriu câteva lucruri despre mine, singura variabilă dinamică ce diferă de la blog la blog fiind numărul de chestii expuse despre tine . 30 de chestii care îmi plac! Poate că va fi greu să găsesc 30 de lucruri sau chestii la o prima vedere, dar cu siguranță că îmi voi da toată silința pentru a identifica pe toate cele 30 de lucruri care fac obiectul acestui post. Iată episodul III cu ultimile 10 lucruri despre mine pentru a totaliza 30:

  1. Adidașii. Fie că sunt PUMA, ADIDAS, NIKE sau orice altă marcă de pe piață, și aici includ și chinezăriile, pentru mine sunt niște accesorii vestimentare foarte prețioase. Țin minte că în Olanda în decursul a 5 luni de zile mi-am cumpărat nu mai puțin de 10 perechi de adidași numai pentru mine. Când am venit acasă, mi s-a adus în vedere să nu îmi mai cumpăr aceste accesorii că nu mai are loc pe unde să le mai pună.

  2. Aurul. Nu cred că nu este o persoană căreia să nu îi placă bijuteriile din aur. Faptul că porți un lănțic sau o brățară într-adevăr nu te face nici mai deștept și nici mai frumos și unele persoane sunt chiar împotriva. Dar dacă pe tine te face să te simți mai bine nu văd de ce nu ai purta așa ceva.
  3. Tehnologia. Chiar dacă în urmă cu 20 de ani nu foloseam tehnologia de care dispunem acum și trăiam fericiți mă face să mă gândesc cum ar fi fără… și sincer spun că uneori mă înspăimântă. Fie că vrem fie că nu suntem dependenți de tehnologie. Sunt fascinat să văd cât de repede evoluează și tare aș vrea să văd până unde s-ar ajunge.
  4. Orașul / Stațiunea Sinaia. Ori de câte ori aș merge la munte cu siguranță aș alege acest oraș pentru atmosfera boemă pe care o conferă. Faptul că e populată de o groază de turiști idioți nu face acest oraș să își piardă din frumusețea clădirilor, peisajelor. Prin străinătate doar două orașe am găsit care să îmi ofere aceeași senzație: Heidelberg – Germania și Dinant – Belgia.
  5. Tatuajele. Deși în prezent nu am nici un tatuaj această formă de artă mă atrage și o resping în același timp. Am vrut la un moment dat să în fac un tatuaj după o perioadă foarte nașpa din viața mea dar nu am făcut-o. Dacă totuși vreodată îmi voi face un tatuaj, mai mult ca sigur că îmi voi alege unul care să mă reprezinte și care să fie unic conceput chiar de mine sau numai pentru mine.
  6. Fotografia. Îmi place să fac și să am multe fotografii cu mine în peisaj. De multe ori fiind în spatele aparatului nu prea am ocazia să apar în poze. Noroc că exista pozele gen HI5 / selfie în care deși tu ești cel care face poza totuși apari și tu în ea. Nu sunt fotograf profesionist dar îmi place să fac fotografii atunci când nimeni nu se așteaptă pentru că acele fotografii sunt cele mai naturale. Pentru a face fotografii persoanelor / peisajelor / evenimentelor mi se pare că trebuie să faci cel puțin un curs de fotografie pentru a putea scoate ceea ce este mai bun de la aparatul tău. În rest ce să zic lumină cât mai bună și mult antrenament.
  7. Antrenamentul. Deși în ultimul timp am cam luat în greutate îmi place să lucrez. Nu mă duc la sală pentru că am descoperit că mă pot folosi de propriul corp pentru a lucra și pentru a arăta bine. Cu antrenament-ul potrivit poți arăta la fel de bine ca orice musculos care poate ia și steroizi și cu siguranță că se duce la sală și trage ca nebunul pentru a „arăta bine”. Părerea mea este că trebuie să ai un corp proporționat și nu masiv pentru a atrage privirile într-un sens pozitiv și să nu zică lumea despre tine: „Mamă ce mare ești frate!”. Dacă reușesc să dau jos și burtica pe care am acumulat-o de la bere, cred că aș fi max fericit de felul în care arăt.
  8. Guma Turbo. Nu știu câți dintre voi ați apucat-o dar pe vremea mea era la mare căutare. Deși aroma ținea foarte puțin țin să spun că eram înnebunit după ea, asta și datorită „suprizelor” pe care le colecționam majoritatea. Acum dacă găsim „pufăitori” cu această aromă le cumpărăm de parcă ar fi aur. Cel puțin eu o fac!
  9. Mașinile. Ca orice băiat care se respectă și pentru mine autovehiculul reprezintă un hobby. Mi-ar plăcea să am o mașină frumoasă, de culoare vișinie, care să atragă privirile pe stradă. Cum majoritatea dintre noi nu ne permitem o astfel de mașină probabil că ne vom lua o mașină cu care să facem treaba, singurul lucru din vis transformat în realitate rămânând culoarea.
  10. Bicicleta. Când eram mic și unul dintre noi avea o bicicletă, ne „dădeam” toți cu ea. Țin să spun că nu am o bicicletă care să fie a mea, dar în momentul în care îmi voi cumpăra una va fi cea mai tare bicicletă pe care am deținut-o vreodată. Update: Dețin o bicicletă trekking marca BULLS și sunt foarte mândru de ea. Din păcate nu prea am reușit să o folosesc atât de des pe cât mi-aș fi dorit, dar când am ocazia mă duc la o plimbărică mică.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: