Postat de: FlorinP. | Mai 12, 2013

Tobolsk descălecarea a II-a


După cinci săptămâni petrecute în Tobolsk și alte șapte săptămâni de stat acasă, aveam să mă întorc în orașul în care mi-am început aventura siberiană, pentru cea ce avea să fie a doua tură a mea în șantier pe proiectul PDH. S-au schimbat foarte multe de data trecută când am fost aici. În principal dintre românii care erau aici, patru la număr, au mai rămas decât Ion și Viorel cei doi băieți din Prahova, primul din Urlați și cel de-al doilea din Chiojdeanca. Marian, băiatul din Rm. Vâlcea și George, din Timișoara, au plecat acasă și nu au mai fost chemați de către cei de la Tecnimont, de fapt George cred ca a ieșit la pensie după treaba asta. Am plecat către Tobolsk pe data de 10 aprilie si pe 11 pe la ora 13 am ajuns în șantier. Parcă totul părea așa gol fără zăpada cu care eram obișnuit. Mai erau câteva maldăre de zăpadă care încă nu se topiseră dar tot ceea ce știam eu că era acoperit de zăpadă acum era … parcă gol.

Nici nu am ajuns bine în camera de control că deja toată lumea se bucura că am ajuns. Am intrat în pâine imediat, după ce am apucat să îi salut pe cei care îi cunoșteam din proiect, și pot spune că am apucat să îi cunosc și să mă împrietenesc și pe cei care au apărut în proiect în perioada în care am fost plecat.

Prima săptămână a fost foarte obositoare, deoarece am simțit din plin diferența de fus orar, asta poate și datorită faptului că am fost obligat să intru direct în pâine, fără nici o zi de acomodare, așa cum se întâmplase tura trecută. Vă dați seama că tura trecută, în acea duminică, am dormit până la ora 12 a doua zi pentru a recupera cât de cât ziua pierdută. Niciodată, de când am început să lucrez și să am programul acesta… trezit la ora 6 dimineața nu am reușit să dorm mai mult de ora 11 și aici includ și petrecerile la care am participat. Abia în a doua săptămână am reușit cât de cât să îmi revin cu somnul, și cu diferența de fus orar.

În cea de-a doua săptămână rușii au început că vor să pornească și boilerul care mai era de pornit și vă dați seama ce agitație și nebunie a putut să fie. Rușii îi presau pe italieni care la rândul lor ne presau pe noi. Ce pot să spun este faptul că acum, spre deosebire de tura trecută am reușit să fac ceea ce am fost trimis să fac. Spun asta pentru că rotația trecută am fost nevoit să fac numai muncă de hardware… adică am tras cabluri prin cabinet pentru a introduce noi semnale. Nu spun că este ceva rău, și pot spune că am învățat foarte multe despre asta, dar în mod normal, chestia asta nu trebuie să o faci tu, dar în lipsă de altceva… pentru că firma mea iubită mă trimite EXPERT în tot ceea ce are nevoie clientul, nu prea ai ce să faci și trebuie să pui mâna pe unealtă și să faci treaba. Tura trecută făceam și eu firele, dar nu aveam dexteritatea pe care o are cineva care face asta zi de zi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acum însă a fost cu totul altceva. Am avut un rus, trimis de sucursala de la Pribor, care nu prea era chiar așa de bun pe software, dar tati pe HW le rupea. Era tătic. Eu îi pregăteam desenul și el trăgea cablurile. Am mai tras și eu cabluri tura asta dar nu așa cum am tras tura trecută. Și în plus am avut multă muncă pe partea de software pentru care am știut eu că vin. Am avut zile în care am venit de la muncă … și la propriu m-au cocoșat. Abia mai mergeam. Dar eram fericit la finalul zilei pentru că făceam ceea ce îmi plăcea să fac și plecam spre hotel (n.r. „acasă”) într-un fel mulțumit și cu zâmbetul pe buze.

Din păcate pentru mine această tură va fi și ultima! Deși oamenii m-au cerut în șantier… am fost nevoit să refuz politicos, deoarece oricât de mulți bani ai câștiga mult mai importantă este familia și în viitorul apropiat familia mea are nevoie de mine, exact la fel cum și eu am nevoie de familie. Apoi pot spune că după aproape 4 ani de zile în care am fost mai mereu pe fugă… pentru serviciu, plecat prin diferite părți ale lumii simt că trebuie să o las mai moale. E timpul să mai lăsăm și pe alții mai tineri și dornici să se afirme să dea din coate pentru o perioadă.

Singurele lucruri mai nasoale pe care totuși mi le-am asumat, este faptul că mi-am petrecut ziua de naștere aici în șantier, și la fel și sărbătorile pascale tot aici. Spun că mi le-am asumat deoarece atunci când s-a făcut orarul… eu trebuia să mă întorc acasă în sâmbăta Paștelui, ajungeam acasă undeva pe la ora 11, iar Crângu’ trebuia să mă înlocuiască aici. În felul acesta cam amândoi pierdeam și câștigam în același timp. Atât eu cât și el puteam pierde Paștele, dar câștigam orele suplimentare lucrate și invers. Așa că i-am zis să stea acasă cu familia pentru că oricum eu nu mai mă întorc și după cum spuneam mai sus am acceptat acest compromis care este un win-win de ambele părți depinde cum privești lucrurile. Va urma!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: