Postat de: FlorinP. | Februarie 27, 2013

Emigrant în… România!


Îi numesc aşa pe majoritatea celor care pleacă pe „afară” şi se întorc în ţară cu gura mare. Chiar dacă România este cu 50 de ani în urmă aşa cum văzusem într-un afiș și nu se întâmplă cum se întâmplă afară, și că în România este mizerie pe jos, pe când afară nu vezi un gunoi pe jos, că în România sistemul sanitar este la pământ, iar afară eşti tratat ca un rege, și exemplele pot continua, totuși este o țară de care eu sunt mândru.

bun-venit-in-romania_ZID

Poate sună puţin cam dur, să îi numeşti aşa pe toţi cei care vin şi fac aşa, dar acesta este tristul adevăr. Și de foarte multe ori mă includ şi pe mine în această categorie, dar o fac pentru că îmi este ciudă pentru că acolo se poate și aici nu. Degeaba ne ducem la muncă în străinătate sau strângem o grămadă de bani pe tot timpul anului doar ca să mergem în vacanță o săptămână, să vedem cât este de frumos pe afară, să creștem în experiență, dacă din această experiență nu învățam nimic. Pe acolo ne comportăm ca niște europeni adevărați, iar când ajungem acasă ne dăm în petec.

Eram acum câteva zile la medic ca să îmi iau un concediu medical. După ce am plecat erau în fața mea 2 „jucători” (persoane foarte bine îmbrăcate și arătoase care atunci când merg pe stradă atrag privirile oricărei femei) care mâncau semințe. Probabil știți și voi cum se mânăncă „bomboanele agricole”, că doar toți l-am avut profesor pe Florin Piersic în celebrele sale filme, în care joacă rolul Mărgelatului. Iei bomboana, o arunci șmekerește în gură, alegi cu grijă miezul, și arunci (n.r. a se citi scuipi) pe jos „ambalajul”.

Până aici nimic neobișnuit! Ok dacă nu este nimic neobișnuit la ce naiba mai aduc vorba despre asta, nu spun nimic nou! Păi „jucătorii” mei vorbeau că atunci când erau în Spania, frate era o curățenie pe jos, de puteai să dai cu limba pe jos, și îți era mai mare dragul să mergi pe stradă. Mai în glumă mai în serios vroiam să mă bag să le atrag atenția că am putea să avem și noi dacă nu s-ar mai scuipa semințele pe jos, numai că unul dintre „jucători” mi-a luat-o înainte atrăgându-i el atenția! Răspunsul a fost unul pe măsură… Băh aici suntem în România, unde te crezi! WTF! Am rămas perplex, mi-am înghițit toate cuvintele și am mers mai departe. Sincer ce poți să mai zici, dacă noi înșine nu facem nimic să ne schimbăm comportamentul, deși suntem conștienți de chestia asta.

Tot la medic acum vreo 2 zile (pentru că medicul de familie înainte de a îmi da concediu medical m-a trimis la un specialist să fiu consultat). Mă îndrept către fosta maternitate, pentru că acolo am primit trimiterea, și ajung pe la ora 9. Am intrat la specialist pe la ora 11.30. Asta în condițiile în care la rând erau 6 persoane înaintea mea și un consult dura în medie cam 10 minute. Un calcul matematic simplu 6 X 10 = 60 de minute = 1 oră => la maxim ora 10 trebuia să o tai de acolo. Ce legătură are acest lucru cu titlul articolului veți afla imediat. Spuneam la început că în România sistemul sanitar este la pământ. Majoritatea medicilor buni fac saltul câtre Europa la salarii foarte mari pentru nivelul României, iar în România au rămas doar cei mai slabi, sau cei foarte buni care câștigă în România echivalentul salariului din Uniune şi aici includ şpaga, produsele etc. Totuși la aceștia din urmă este foarte greu de ajuns și dacă totuși ajungi trebuie să apelezi la celebrele PCR (pile-cunoștințe-relații).

Ok ajung în cabinet și madam doctor, care este și șefa unității, se uită la mine și îmi dă tratament pentru 3 boli separate. Cu o seninătate debordantă îmi zice că am boala X / Y sau Z. Îmi dă o rețetă un cupon de reducere de 12% și la farmacie îmi pică fața 110 de lei. Mă duc la specialist ca să îmi descopere problema și să îmi dea tratamentul adecvat, că de aceea se numeşte SPECIALIST, nu să zică cred că ai vreo 10 boli, hai sa te tratam pentru toate că probabil nu are cum să fie a 11-a, deși parcă dacă mă gândesc bine din simptome ai putea să o ai și pe aia… dar totuși intuiția mea de medic îmi spune că nu o ai.

Ce pot să mai zic este faptul că unul dintre medicamentele date de specialist și-a făcut efectul și „boala” mea bate în retragere. Ce să mai specialista mea putea să fie un doctor extraordinar, dacă totuși îmi dădea tratamentul adecvat și mă costa doar 40 de lei. Dar cine știe poate este și asta un mod de a face bani în cârdășie cu farmaciile. Eu prescriu aiurea, tu câștigi din vânzarea de medicamente, eu îmi trag comision de la farmacie, pacientul pierde dar până la urmă se vindecă şi este fericit ce să mai caz încheiat şi toată lumea este fericită.

Sincer la faze ca cea expusă mai sus chiar toți ne simțim EMIGRANȚI în românia!


Responses

  1. Doamne, da’ INTERESANT mai scrii! Bravo tie, sa te tina muza inspiratiei multi ZECI de ani de aici inainte! Si, apropo, am o RUGAMiNTE la tine: te ROG sa fii SANATOS! sa ai viata lunga si FRUMOASA, alaturi de cei dragi, ca sa ne mai „descretesti” si NOUA fruntile ! mihaiL .

    • Mihai sa ne rugam ca toti sa fim sanatosi si sa avem o viata lunga si frumoasa nu numai eu. Atunci cand am „material” de scris articolul iese imediat, mai trebuie doar sa il mai citesc odata sau de doua ori ca sa il mai cizelez putin, dar de obicei cum a fost si acesta a fost scris in forma bruta si abia acum dupa ce ai postat tu acest comentariu l-am mai revizuit putin.
      Te astept de fiecare data si ce sa zic la cat mai multe comentarii!

  2. nu-i chiar asa de rau la noi ….. strainii cum crezi ca s-au cumintit , simplu au adoptat amenzi foarte mari ; si la noi sunt amenzi , diferenta intre noi si ei este ca in strainatate amenzile chiar se platesc (sau se face munca in folosul comunitatii ) , adica nu merge cu pile ca la noi ….. depinde ce vrem sa facem cu viata noastra , singuri ne putem schimba viata ….in bine sau in rau , eu sper ca in bine !

    • Amenzile probabil ca sunt si la noi… dar se aplica doar celor inocenti si nu se aplica „jmekerilor”. Sau daca se aplica acestora din urma intra in categoria celor care i-ai adus in discutie (cei cu pile). Vere eu zic ca problema este alta! Sistemul este mult prea corupt si atunci cand cineva incearca sa aduca ordine, este mai mult ca sigur inlaturat.
      Referitor la ceea ce facem cu viata noastra urmeaza un articol… ramai aproape!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: