Postat de: FlorinP. | Decembrie 21, 2011

O incursiune in Paris


Orice ţară este reprezentată de ceva simbolic, iar când te gândeşti la Franţa şi în special la Paris, primul lucru care îţi vine în minte este clar, Turnul Eiffel. Aşa cum pentru noi Casa Poporului contruită de Ceauşescu, este un simbol cu care ne mândrim, sau Statuia Libertăţii din New York este pentru americani, aşa este turnul pentru francezi, un simbol, o construcţie măreaţă de 324 m, din oţel, care te face să te gândeşti cât de ingenioasă şi de deşteaptă poate fi o persoană care îşi pune mintea la contribuţie. Interesant pentru noi românii, este faptul că, Gustave Eiffel, căci el a fost inginerul constructor, a folosit o tehnologie descoperită de către un inginer român, pe numele lui Gheorghe Pănculescu, din fier forjat, fără de care probabil acest simbol nu ar mai sta în picioare.

Să revenim… Weekend-ul este o perioadă bună de vizitat Parisul şi sincer să fiu în primul weekend petrecut în Franţa, Divinitatea chiar a ţinut cu noi pentru că am prins o vreme extraordinară pentru vizitat. De la hotelul în care stau, am luat-o cu Cătălin Burlacu către Citea, celălalt hotel unde sunt sunt cazaţi toţi ceilalţi colegi ai mei care sunt în Franţa, la Paris. Ajungem în staţie şi ne suim în autobuzul 179 care mergea în direcţia unde noi trebuia să mergem. Doar că acest autobuz nu mergea la hotelul colegilor şi undeva la jumătatea drumului a deviat de la traseul pe care noi îl ştiam noi pentru că îl făcusem la pas de vreocâteva ori şi ne-am trezit cu totul în altă parte decât trebuia. Uşor surprinşi am fost să găsim la următoarea staţie un magazin Inter Marche şi ştiind că se află unul asemănător lângă hotelul băieţilor am crezut că suntem pe drumul cel bun, numai că absolut nimic nu semăna cu împrejurimile hotelului Citea Clamart.

După o scurtă vorbă cu un francez am aflat că pe zonă nu se află nici un hotel Citea, iar eu mai multe informaţii nu ştiam să îi dau, am luat hotărârea să ne suim înapoi în 179 în sens invers şi să mergem până la următoarea staţie aflată prin locuri mai cunoscute.

După 10 de minute de neştiinţă nimerisem înapoi într-o zonă cunoscută iar după ce ne-am întâlnit cu băieţii Ştefan şi Blondu am plecat către marele Paris, având drept primă destinaţie turnul. Ne-am suit în 190 şi am mers cu el de m-am plictisit până la capăt unde se afla o poartă de metrou pe numa Marie D’Ici. De acolo am luat un metrou M12… am mers vreo 10 staţii am coborât, am schimbat metroul. În total aproape 2 ore.

Ţin să recunosc că Franţa (n.r. cartierul Clamart unde locuiam) în primele zile mi-a lăsat un gust amar. Dar odată ce am ajuns să colind Parisul această impresie s-a schimbat la 180 de grade. Parisul este superb. Sunt o grămadă de locuri de vizitat, o gămadă de statui, o grămadă de parcuri, o grămadă de muzee etc.

Imaginaţi-vă că sunteţi undeva şi nu sunteţi cu absolut nimic surprinşi de ceea ce vedeţi, dar dacă faceţi 2 paşi mai la dreapta o construcţie imensă este parcă dezvelită doar pentru dumneavoastră. Ei bine aceasta a fost prima mea impresie când am văzut turnul Eiffel. După cum v-am spus am iesit printr-o gură de metrou care se numeşte Trocadero şi am ajuns la turn. Văzându-l pentru prima oară, de pe un platou aşezat puţin mai sus, va spun sincer că aceasta este impresia. Dacă vedeţi turnul Eiffel oriunde din altă parte vă veţi minuna dar după părerea mea, mai mult ca sigur nu vă veţi bucura în totalitate de această magnifică construcţie. Îmi este foarte greu să descriu în cuvinte ceea ce am văzut aşa că mai bine las fotografiile să o facă.

Rupt de foame … ne-am îndreptat către podul Alexandru, unul dintre cele mai cunoscute poduri care traversează Sena şi de acolo mai departe itinerariul pe acea zi ne-a purtat către Catedrala Notre Damme, unde aveam să ne oprim şi pentru o masă. „Podul este decorat cu felinare, îngeri şi nimfe. La capetele podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri inaltime. Fiecare ornament al podului a fost creat de artisti diferiti. Desi constructia podului a inceput in mai 1897, prima piatra fiind asezata de Tarul Nicolae al II-lea in octombrie 1896”. Pe podul Alexandru am văzut şi primii „români” care păcăleau săracii turişti la tradiţionalul joc „Alba-Neagra” dar care la apariţia poliţiei s-au pierdut în mulţime imediat, de parcă nici n-ar fi fost pe acolo.

Catedrala nu am apucat să o vizitez… bine nici nu prea am vrut să intru pentru că foamea deja îşi spunea cuvântul şi nu am mai avut chef să o văd şi pe dinăuntru… dar din câte am citit despre ea se spune că ar fi una dintre cele mai întunecate catedrale aparţinând stilului gotic, iar lumina care se filtrează prin rozetele (n.r. se face referire la vitraliile catedralei) colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă. Din nou vă las în compania fotografiilor făcute.

Seara s-a încheiat cu lungul drum către locul unde locuim. Din nou mersul cu autobuzul de la metrou mi s-a părut a fi foarte lung, dar gândul că ajungeam „acasă” mă făcea să mă simt mult mai bine.

Va urma si vă las în compania unei galerii foto:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: