Postat de: FlorinP. | Noiembrie 16, 2011

Bienvenue a Paris!


Iată că după aproape 8 luni de zile de la ultima plecare, am luat din nou drumul străinătăţii şi am ajuns într-o ţară total nouă pentru mine şi anume în Franţa. A Paris! mai exact. Spun nouă pentru că eu nu am ajuns niciodată pe tărâm franţuzesc, deşi ocazii au fost. Bine, ştiam că voi pleca de când am intrat pe un proiect pe nume LDHP, care era cu Yoko Franţa şi iniţial mi s-a spus că în aproximativ 5 săptămâni, totul se va termina şi va culmina cu o plecare în ţara lui Voltaire.

Dar cum la noi în firmă, socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg, iată că am aterizat în Franţa, la 3 luni după ce am avut acea discuţie cu şefa mea. Am decolat pe data de 13 noiembrie de pe aeroportul din Otopeni pentru a ateriza aproape 2 ore mai târziu la Paris şi cred că niciodată nu m-am plictisit aşa de mult pe un zbor, cum m-am plictisit pe acesta, cu toate că este aproape similar ca timp cu zborul efectuat de KLM în Amsterdam. Dar să revenim.

Bineînţeles primul meu contact cu ţara franceză a fost aeroportul Charles De Gaule. Odată aterizat şi dat jos din avionul Tarom, alături de colegul Cătălin Burlacu, venit pe partea de DCS a proiectului, am avut să descopăr un aeroport nu prea mare, nici prea mic, dar în acelaşi timp cochet. Fiind prima oară în aeroportul francez sincer să vă spun nu prea am rămas impresionat. Dacă pe Schipolul din Amsterdam am rămas plăcut surprins, iar gustul amar pe care mi l-a lăsat kitch-ul de aeroport întâlnit în Abu Dhabi încă mai persistă, părerea mea despre aeroportul Charles De Gaulle a fost… comme ci comme ca, adică cum spune si traducerea de pe google translate = mediocru.

După ce ne-am ridicat bagajele, am ieşit din aeroport, unde ne aştepta un taximetrist cu pancartă aranjat de către firmă, pentru a ne duce la hotel. În drumul spre hotel am trecut pe lângă Stade de France şi pe lângă stadionul Parc des Princes, stadionul celor de la Paris St. Germain care se află la 10 minute de mers cu maşina de locul unde stau eu.

Şi am ajuns la hotel. Se numeşte Forest Hill. Un hotel de 3 stele, undeva foarte aproape de locul unde lucrăm la vreo 10 minute de mers pe jos şi asta din cauză că se lucrează şi eşti nevoit să ocoleşti. Când am luat în primire camera cel de jos de la recepţie ne-a avertizat: Puteţi să folosiţi netul, dar este moca doar pe wireless, că dacă vă conectaţi la retea nu mai este gratis. Când am ajuns sus am observat ca netul pe wireless merge cam prost… dar până la urmă când e moca… mai stai să te gandeşti cum merge.

Totuşi măcar pentru internet ne-a avertizat dar cu televizorul este puţin mai nasoală treaba. Pentru a beneficia de anumite programe trebuie să plăteşti. Faza e că nu te anunţă nimeni, că acele canale pentru care trebuie să plăteşti, sunt disponibile si dacă dai prin programe, ca să vezi şi tu ca omu ce poţi prinde şi ce nu, prin toate, s-ar putea să te trezeşti cu vreo surpriză pe cardul tau. Sincer să spun, faza asta am auzit-o de la colegii mei, pentru că eu nu am fost absolut deloc tentat să folosesc televizorul de când sunt aici.

Să trecem la cameră! Fiind un hotel de 3*** după cum spuneam, mă aşteptam ca şi camera să fie pe măsură, adică puţin mai mare, mai „aerisită”, cum spunem noi românii.

Când colo camera este aşa de mică, încât cred că dacă ar fi să locuieşti 2 persoane în ea, mai mult ca sigur că v-aţi calca pe bătături. Nu am nici măcar o debara unde să îmi pun lucrurile mele toate. Există totuşi ceva care se doreşte, a semăna cu o debara, dar sincer lucrurile mele ori că stau în troller, aşa cum sunt puse acum, ori ca le pun teanc acolo pe acele mini-sertare, de unde ar putea pica asemeni unui domino, tot aia este pentru mine. Partea bună la această cameră, pentru că trebuia să fie şi o parte bună, este faptul că baia este măricică în comparaţie cu camera propiu-zisă, are şi cadă, camera este foarte curată, iar patul este foarte comfortabil. Totuşi la preţul piperat practicat de acest hotel mă asteptam la mai mult, la mult mai mult si aici mă refer în principal la spaţiu.

În rest ce să mai zic stau într-o suburbie a Parisului, Meudon, unde sunt o gramadă de negrii, hai să nu fiu discriminant, persoane de culoare, atmosfera este cam ca la noi, mii de frunze pe jos pe care nu le adună nimeni… probabil cam la fel de frig, dar bine la ce să mă aştept că doar e toamnă. La serviciu însă am rămas însă puţin şocat, deoarece francezii de la muncă, chiar s-au purtat frumos cu noi, chiar dacă din ceea ce reiese, mai ales în presa românească, francezii nu prea ne au la suflet din cauza… dar ştiţi şi voi mai bine din ce cauză.

Lumea e „caldă”, ce să mai, e cam ca la noi… totuşi abia aştept să văd şi partea frumoasă a Parisului, turnul Eiffel, Moulin Rouge, Catedrala Sacre Coeur, palatul Versailles, locurile pe care toată lumea doreşte să le vadă când ajunge în Paris. Până la episodul următor… V-am pupat… şi vă las în compania unor poze.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: