Postat de: FlorinP. | Iulie 5, 2011

Tragedia BAC-ului


După aproape 3 luni de dispariţie de pe domeniul Online iată că m-am hotărât să trec la acţiune şi să iau din nou taurul de coarne şi să încerc să vă încânt cu povestirile / părerile personale despre aproape absolut orice. Nu, nu am „murit” :P cum poate au afirmat unii, doar că în ultimul timp, am fost puţin mai ocupat ca de obicei, având la serviciu, în desfăşurare un proiect foarte stresant, care îmi ocupa o foarte mare parte din timp chiar şi din timpul liber.

Dat fiind că s-au afişat notele la examenul de Bacalaureat, iar rezultatele au fost nu proaste ci extraordinar de proaste iată că mă prezint şi eu cu câteva păreri, referitor la ceea ce s-a petrecut anul acesta cu BAC-ul. Îndrăznesc să abordez acest subiect puţin „tabu” pentru că am citit în ultimul timp pe multe site-uri păreri despre rezultatele obţinute şi sincer să fiu au fost câteva de la care m-am cam enervat, în principal în articolul a fost prezentat aici. Articolul este bun doar că anumite pasaje m-au cam scos din sărite.

Partea care m-a aprins cel mai tare a fost acest citat: „Între BAC-ul de anul acesta și cel de acum 35 de ani nu e, pe fond, nici o diferenţă. Doar că, vorba domnului Cristian Tudor Popescu, nu prea mai ai ce face acum cu o diplomă de BAC. Între BAC-ul din acest an și cel din anii trecuţi e o singură diferenţă: anul ăsta nu prea s-a putut copia”.

Cum să nu fie nici o diferenţă stau eu acum să mă întreb? Eu am dat BAC-ul acum 10 ani când dacă picai la o materie trebuia să repeţi întreaga procedură, când încă se dădea acest examen la 7 materii, când puteai pica chiar şi la oral (deşi aici trebuie să recunosc că trebuia să fii prea „bâtă”), când încă se învăţa şi se cam făcea carte, iar profesorii erau respectaţi şi nu erau luaţi la „mişto” de nişte puţoi ordinari care habar nu au pe ce lume trăiesc.

Şi la faza cu copiatul nu prea tind să cam dau dreptate în mare parte pentru că puteam să ne mai vorbim să ne mai întoarcem dar doar atât, şi cred că, şi eu, şi presupun că şi voi, am prins cel puţin un profesor care au avut puterea să zică NU se copiază cât eu sunt la conducere, la cel puţin o materie la BAC. Şi când a spus nu pey NU a fost, şi nimeni nu s-a riscat să facă vreo mişcare greşită şi să rişte excluderea din examen.

Pe lângă faptul că sunt diferenţe la numarul de examene susţinute, că profesorii sunt din ce în ce mai slab pregătiţi, că elevii sunt din ce în ce … mai bătuţi în cap (n.r. a se traduce Tufe de Veneţia), intensitatea subiectelor este din ce în ce mai joasă.

Chestia cea mai tare pe care am văzut-o la TV e că au fost câţiva copii care se văitau că subiectele au fost atât de grele, aproape la nivelul celor de olimpiadă, şi plângeau şi mai că se dădeau cu capul de pereţi de ţi se făcea milă de săracii elevi. Nemiloşii aştia de profesori au alcătuit numai subiecte unul şi unul. Şi sincer să fiu la momentul respectiv mi-a cam fost milă de ei. Asta până am văzut subiectele!

Aşa că am căutat şi eu subiectele. Primele care mi-au sărit în „ochi” au fost subiectele de la istorie pe care le-am descoperit pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei şi am realizat cu stupoare că acestea nu sunt subiecte ci mai degrabă … o analiza pe text în genul „Ion se duce la piaţă”? Iar pentru 3 puncte: Cine se duce la piaţă? Răspuns: ION. Pentru 2 puncte: Unde se duce Ion? Răspuns: La piaţă. Şi din 3 subiecte principale 2 erau de acest fel adică identificare pe text a răspunsului de aici rezultând 30 de puncte pe subiect ori fiind 2 subiecte dintr-un foc rezultau 60 de puncte. În cazul acesta trebuie să fii chiar retard ca să iei mai puţin de nota 6, cu cele 10 puncte care veneau din oficiu.

Şi mă întreb oare ce pretenţii să mai avem de la generaţiile ce vor urma? Nu vor face altceva decât să umple rândurile şomerilor… deoarece în zilele noastre o diplomă nu îţi mai garantează un loc de muncă. Şi acum degeaba ne punem întrebările, normale zic eu, conform cărora vina trebuie purtată de cineva. Oare sistemul, oare profesorii, oare părinţii sau … copii? Ce mai contează… viaţa merge înainte.

Până la urmă odată şi odată majoritatea vor urla din toţi rărunchii: AM LUAT BACUL !

Notă:
puţoi1 = Sursa DEX: PUŢÓI, puţói, s.m. 1. (Vulg., depr.) Băietan, flăcău. 2. Ţoi2. (din puţă + suf. augm. -oi; cf. puţin).


Responses

  1. Tocmai asta e problema…acum sunt atatea modalitati de copiat, incat foarte multi, sa nu zic majoritatea, se bazeaza pe asta..iar cand nu se poate… se intampla ce s-a intamplat in acest an…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: