Postat de: FlorinP. | Ianuarie 19, 2011

Arabia


La începutul lunii decembrie, anul trecut, a venit Elena (sefa directă) la mine, la birou pentru a discuta ceva cu mine. Părea misterioasă dar în acelaşi era şi foarte serioasă.
–          Florin ai câteva minute libere?
Eram pe stand-by, aveam tot timpul din lume.
–          Bineînţeles, am răspuns eu.
–          Putem să mergem în sala de conferinţe pentru a discuta mai în liniște.
–          Da bineînţeles.

Şi am luat-o la pas. Ajunşi în sala de conferinţe, am aflat şi motivul neliniştii ce domnea în preajma discuţiei. M-a întrebat dacă doresc să plec în Arabia sau nu pentru un proiect pe durata unei luni. Şi dacă nu doream nu era nici o problemă, deoarece era un proiect în faza de comissioning, într-o rafinărie din oraşul Ras Tanura. Odată ce am aflat, am fost pus în faţa uneia dintre cele mai grele decizii pe care am fost nevoit să le iau vreodată în viaţă. Îmi venea parcă să mă împart în două părţi pentru a mulţumi şi capra şi varza, dar din păcate nu puteam să fac asta.

Ras Tanura este un oraş pe malul mării, de fapt în parte de E a Arabiei Saudite pe malul golfului, patronat de o rafinărie in the middle of nowhere. Este „visul” oricărui inginer din branşa în care lucrez, de a ajunge în site, pentru că acolo se câştigă cu adevărat experienţa ca inginer, înveţi foarte multe, iar partea materială… să zicem că nici ea nu este de neglijat. O şansă ca asta nu ţi se oferă cu una cu două şi cred că dacă nu aş accepta acum nu se ştie când se va mai ivi o astfel de ocazie.

Partea nasoală a acestei „experienţe” la care urma să iau parte, pentru că bineînţeles trebuia să fie şi o parte nasoală, era că eu nu aveam experienţa necesară acestui tip de job, mai pe româneşte încă nu era de nasul meu şi că trebuia să ma duc pe perioada sărbătorilor timp de 1 lună. Adică mai pe şleau într-o rafinărie, fără familie, de sărbători, de Crăciun şi Revelion.

Rămăsese în urma discuţiei cu şefa că îi voi da răspunsul a II-a zi, deoarece acum, eram însurat şi o astfel de decizie deja, nu o mai luam singur. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, mă găndeam la toate aspectele şi deja în interior se dădea o bătălie. Şi acum când scriu aceste cuvinte parcă mă trece un fior.

Când am ajuns acasă eram puţin chiaun. Parcă nu îmi venea să intru în bloc, în casă pentru a da ochii cu ea. Nu mă simţeam cu musca pe căciulă, dar totuşi inima îmi bătea de parcă aş fi avut ceva teribil de ascuns.

Ajuns acasă am întors problema pe toate părţile în familie, aproape că nu prea am dormit mai deloc în acea noapte, măcinat de gânduri, şi dimineaţa am luat o decizie. Nu doream să plec. Am plecat la muncă şi acolo însă spre surprinderea mea decizia s-a schimbat la 180 de grade. Am spus da, aproape puțin inconștient. Era ocazia mea şi ocazii ca astea nu mai aveam să pup cât de curând. Şi dacă îmi ieşea bine, totul era OK, nu îmi ieşea, la fel de bine, eram un începător și ei știau că vor trimite un începător să facă treabă.

Din păcate pentru experiența mea și pentru mine am fost respins deoarece experienţa pe care o aveam eu cu PROSAFE RS softul pe care lucrasem doar 6 luni de zile era foarte limitată. Şi acesta a fost motivul pentru care am fost respins de către saudiţi. Pe deoparte, m-am întristat puţin vreo 10 la sută dar pe cealaltă parte mă bucuram pentru că îmi petreceam şi eu sărbătorile ca omul, în familie şi nu singur printre străini.

La numai o lună distanţă şi abia trecut de anul nou, pe 6 ianuarie, Elena apare din nou la mine la birou pentru a mă întreba încă odată dacă vreau să plec tot în partea aceea, de data aceasta în Bahrain, doar că acum a apelat la altă strategie de a îmi propune şi anume aproape că mi-a cerut să plec pentru că experienţa mea era relativ mică pe RS şi asta era cam singura chestie pe care mă putea trimite fără a mă arunca în groapa cu lei.

Pe data de 16 ianuarie mi-a spus Elena, că arabii vor lua o decizie în legătură cu mine. Și azi când scriu aceste rânduri știu că au luat decizia în sens afirmativ, singura piedică rămânea perioada pentru care urma să stau plecat. Ei mă doreau pe 8 săptămâni acolo și una acasa. Pentru ei era OK pentru că așa erau obișnuiți cu indienii care stau și câte 4 luni plecați de acasă, dar pentru mine nu era OK. Și am fost de acord ca să stau maxim 6 săptămâni. Și a rămas ca să stau 5 săptămâni cu una acasă.

Nu îmi rămâne decât să aștept viza și voi fi plecat. Până când și cum va fi … ? Rămâne să aflați.

PS: Cică s-ar fi schimbat schimbarea. Nu ar fi vorba de Bahrain unde este sediul Yokogawa Middle East ci ar fi pentru un proiect în Abu Dhabi în Emiratele Arabe Unite. Oricum ar fi… tot în zona arabă aceea voi ajunge.


Responses

  1. Esti tare ma Florinele, dk te vor si arabii… Felicitari ptr proiect si bafta ( fai praf pe araboi)!

    • Ia zi Ana iti aduc un araboi🙂

  2. Daca creste economia Romaniei..adu-l

    • Si ce ai face tu cu un araboi ???


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: