Postat de: FlorinP. | Iulie 27, 2010

Concediu… în sfârşit!


Mai avem puţin şi intrăm în concediu. O perioadă a anului extrem de aşteptată de foarte mulţi dintre noi. Anul trecut prin noiembrie, pe când eram în Olanda … cu Daniel Aldea am hotărât mai în glumă, mai în serios, două lucruri:

  1. Să mergem pe Transfăgărăşean
  2. Să ajungem la Românu (a.k.a Andrian Cojocaru) în Republica Moldova

Iată că timpul a trecut şi a venit vremea ca să realizăm unul din obiectivele stabilite atunci. Vom ajunge pe Transfăgărăşean. La momentul acela când s-a stabilit era şi Blondu (a.k.a. Banu Daniel) prezent şi a zis citez „Băh dacă e şi aveţi loc merg şi eu!” şi uite aşa ne-am făcut deja 3 Yoko, care plănuiam încă de pe atunci să mergem. Planul era să mergem cu 2 meganuri, cu al meu şi cu al lui Dan. Dar ca să umplem 3 locuri libere mai ne trebuiau parteneri.

Am dat sfoară în ţară şi … nailon în străinătate şi deja la prima strigare apăruse Mihai Iancu şi cu Răzvan Vlădescu, Bănel (a.k.a. Giuglea Cosmin). La a II-a strigare apare şi Laurenţiu Badea, Banu Cătălin şi Octav Dogaru care au zis că ei au fost şi pe Transfăgărăşan şi dacă s-ar merge mai departe prin Maramureş ar merge şi ei. Aşa că ne întrunim repede la un consiliu de „familie” eu, Aldea şi cu Blondu şi cu toţii suntem de acord ca să mergem în Maramureş şi să ne întoarcem pe Transfăgărăşean, îmbinând şi utilul şi plăcutul. Doar că această plimbare ar implica 3 zile în loc de 2 aşa că am hotărât ca ziua de plecare să fie Vineri în loc de Sâmbătă şi să facem repede o cerere de concediu. Totuşi datorită faptul că urma să stăm 3 zile sau unii din noi mai fuseseră prin Maramureş au cam renunţat şi la cea de-a III-a strigare urma să plecăm cu maşina mea şi cu un Logan de la muncă.

Gloata s-a strâns aşa că ne mai rămâneau câteva detalii de stabilit:

  1. Traseul pe care o să îl urmăm
  2. Locurile de vizitat
  3. Ora de plecare
  4. Unde o să dormim.

După multe strufocări care, când, unde, cum să mergem am încropit un traseu Ploieşti – MARAMUREŞ – Ploieşti în perioada 30 iulie – 1 august extensibil până pe 2 august în funcţie de posibilităţi, dar cel mai sigur până pe 1 august.

Acest traseu la dus este aproximativ :

Ploieşti – Braşov – Sfântu Gheorghe – Bixad (cică asta ar fi localitate) – Sfânta Ana – Băile Tuşnad – Miercurea Ciuc – Gheorghieni – Lacul RoşuCheile Bicazului – Piatra sau Târgu Neamţ – Fălticeni – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni – Borşa – Sighetu Marmaţiei – Săpânţa.

La întors:

Sighetul Marmaţiei – Baia Mare – Cluj Napoca – Ocna Mureş – Aiud – Alba Iulia – Sibiu – TransfăgărăşanCurtea de Argeş – Piteşti – Târgovişte – Ploieşti. Conform localităţilor enumerate în poza de mai sus ar fi un traseu de 1321 de km care ar fi făcut în 19 ore şi 35 de min.

Localităţile boldate ar face obiectul unor opriri, ori pentru a mânca ceva, ori pentru a face o baie ori pentru a face poze sau a vizita pur şi simplu.

În total în această aventură ne-am strâns 8 persoane. 6 YOKO = Eu, Blondu, Banu C, Octav, Dan Aldea, Laurenţiu Badea + 2 NON YOKO = Valy şi Marinela, prietena lu’ Blondu

Un alt amănunt important al acestui pelerinaj, :) a fost ora de plecare în dimineaţa zilei de vineri 30 iulie, pe care eu am propus să o votăm. În urma votului a ieşit că la ora 4 ne vom întâlni cu toţii la Metro în Ploieşti. Au fost 2 voturi de ora 3, două voturi de ora 4 şi 2 voturi de ora 5.

Cel de-al patrulea lucru care mai rămânea de stabilit a fost locul unde vom dormi noaptea. S-a stabilit ca vineri noaptea să “campăm” la Borşa, la pensiunea Ionel aflată undeva lângă restaurantul „2 Păuni” , iar în cea de-a II-a noapte undeva pe lângă Alba Iulia. Acum să vedem, nu se ştie niciodată pentru că planul de acasă nu se potriveşte niciodată cu cel din târg.

Voi reveni cu poze!


Responses

  1. n. r. a se citi „banel” =costica banu ,daniel banu

    • Pentru mine nu exista decat un singur Banel … cel adevarat😛


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: