Postat de: FlorinP. | Noiembrie 13, 2009

Unde dai şi unde CRAPĂ!


Mereu am fost pornit pe acele persoanele care interpretează, cuvintele tale şi le dau mai departe precum telefonul fără fir, iar modul în care îl interpretează ei este total diferit faţă de ceea ce ai vrut tu să zici. Şi te trezeşti că ai zis ceva mic cât un tânţar şi ajunge din nou la tine mare cât un armăsar. Şi impactul este imens, te izbeşte practic, mai ales când are legătură cu ceva important, de care depinde credibilitatea şi părerea pe care şi-o fac alţii despre tine. Şi singurul lucru de care tu personal eşti vinovat, este că tu ai spus ceva şi s-a înteles altceva, pe măsură ce s-a transmis mai departe şi s-a amplificat.

Mi s-a întamplat nu odată ci de foarte multe ori. Uneori chiar am zis lucrul respectiv şi mai ales i l-am spus în faţă persoanei respective, dar de cele mai multe ori m-am trezit într-un mare rahat fără să fiu vinovat. Ultima oară s-a întamplat să mă trezesc că am „înjurat” o persoană cu care nu am absolut nimic şi să se spună clar pe faţă că eu am făcut-o, cand de fapt şi de drept singurul lucru de care m-am făcut vinovat  a fost faptul că am fost doar prezent la discuţie. De fapt altcineva a „înjurat” persoana respectivă şi s-a picat pe mine. Mai exact persoana respectivă era convinsă că eu am făcut acest lucru şi se contrazicea cu mine…

–        Cum, mă nu tu l-ai înjurat pe K.R.?
–        Ce-ai mă cum să-l înjur pe ăla, nu mi-a făcut nimic.
–        Cum mă nu eram de faţă când l-ai înjurat ca la uşa cortului?
–        Domne cred că confunzi persoana… Vezi că eu eram doar de faţă atunci când s-a discutat despre acest lucru, şi nu eu am fost cel care a făcut asta. Aminteşte-ţi bine cine ce şi cum.
–        Da băh aşa este nu el l-a înjurat pe K.R., se auzi de la cei care erau prezenţi la discuţie.
–        Aaaa da aşa e… mi-aduc aminte acum, scuze.
–        Şi te-as ruga să nu mai faci prezumţii la adresa mea dacă nu ştii sigur că eu am făcut ceva…

Frate întradevăr sunt eu o persoană mai impulsivă, dar asta nu înseamnă că dacă ceva s-a întamplat în lumea asta, eu sunt de vină pe baza comportamentului meu. Sunt destul de matur să îmi însuşesc anumite purtări, dar doar atunci când le fac. Şi încă ceva să ştii că îmi place ceea ce fac acum, poate am zis că nu imi place la început. Dar nici asta nu a fost în totalitate adevărat din păcate tu doar asta ai perceput. Dar nu mai contează. Ceea ce a fost a fost, a trecut nu mai poate fi schimbat. Doar că uneori când auziţi ceva, ar fi înţelept să mai verificaţi şi din mai multe surse, pentru că este posibil să aruncaţi vina pe cineva nevinovat chiar dacă aţi fost acolo.

Bine acum dacă sunteţi trestii şi veţi asculta după cum bate vântul nimeni nu vă poate schimba, dar ţineţi minte de la mine că veţi fii trestii toată viaţa şi veţi apleca mereu urechea la prima opinie pe care o veţi auzi şi poate când vă veţi da seama de adevăr s-ar putea să fie prea târziu.

E un proverb super tare care îmi place super mult.

Nu judeca o carte după coperţi pentru că s-ar putea să pierzi tot conţinutul… ”.

PS: Cine înţelege ce am spus aici bine cine nu… sanatate şi virtute vorba unui amic d’al meu.

Numai bine!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: